O Românie care nu există pe hartă

Compoziția a fost gândită de la început pentru mișcare. În loc să construiesc un singur fundal pe care să îl anim ulterior, am împărțit întreaga scenă în cinci planuri, fiecare cu propriul rol și propria viteză de deplasare.

Asta creează senzația de profunzime. Când privești pe geamul unei mașini, lucrurile apropiate trec repede, cele aflate la distanță se mișcă mai lent, iar munții aproape că par să stea pe loc. Am construit imaginea după aceeași logică.

Cel mai apropiat plan este strada. Bara de jos a compoziției nu este doar o delimitare grafică, ci reprezintă locul din care privește omul.

Aici am introdus personaje și elemente urbane, ca perspectiva să fie mai ușor de perceput. Nu privești România de undeva, de sus. Ești la nivelul străzii.

Iar dacă firma pentru care a fost construit site-ul lucrează cu publicitate outdoor, alegerea nu este întâmplătoare. Înainte să vezi publicitatea, trebuie să fii în locul celui care o vede.

În spatele străzii începe traseul propriu-zis. Am construit o succesiune de locuri și repere din România, de la sud la nord și de la oraș spre munte. București, Cluj, Brașov, Târgoviște, Zalău și alte elemente recognoscibile au fost aduse în aceeași compoziție.

În realitate, unele dintre aceste locuri sunt despărțite de sute de kilometri. Aici, însă, trebuiau să funcționeze ca un singur peisaj.

A fost nevoie ca relieful, apa, arhitectura și proporțiile să se continue firesc de la un reper la altul. Nu am vrut ca omul să vadă „acum București, acum Brașov, acum alt oraș”. Tranziția trebuia să fie suficient de naturală încât să nu simți unde se termină un loc și începe următorul.

Unele elemente nu sunt acolo doar pentru decor. Munții și anumite clădiri au fost construite ca elemente active ale animației: pe măsură ce panorama se deplasează, ele se ridică vertical din spatele peisajului.

E un detaliu care nu funcționează într-o imagine statică, dar devine important atunci când imaginea e privită în mișcare. În loc ca scena să se deplaseze pur și simplu din stânga în dreapta, ea începe să se construiască în fața ta.

Cerul are propriul traseu. Pornim de la răsărit, în zona Bucureștiului, și ajungem către apus, la Zalău. Astfel, călătoria nu mai este doar una geografică, ci și o trecere printr-o zi.

Lumina se schimbă pe măsură ce înaintezi, iar cerul se deplasează într-un ritm diferit față de peisajul principal. Este mai rapid, ceea ce amplifică senzația de mișcare și separă vizual planurile.

La final, traseul ajunge la Dunăre. Ai plecat dimineața și ai ajuns seara, după ce ai traversat, într-o singură imagine, o țară întreagă.

Peste toate acestea se află elementele care apar cel mai aproape de privitor: clădiri, statui și elemente de publicitate outdoor, inspirate din ceea ce face compania, care traversează panorama și dispar din cadru.

Pentru că sunt cele mai apropiate de ochi, ele trebuie să se miște cel mai repede. Sunt și elementele care leagă cel mai direct lumea construită în imagine de activitatea companiei.

Peisajul spune „unde ești”. Aceste elemente spun de ce ești acolo.

Întreaga panoramă a fost desenată în Photoshop, într-un document de dimensiuni foarte mari. Nu am lucrat la un singur cadru, ci la o imagine gândită să acopere echivalentul a șase ecrane unul lângă altul.

Fiecare plan a fost pregătit separat, ca să poată fi animat ulterior. Asta a însemnat să construiesc imaginea nu doar ca pe o compoziție, ci și ca pe un sistem de mișcare: trebuia să știu dinainte ce rămâne în spate, ce trece în față, ce se deplasează lateral, ce se ridică vertical și ce trebuie să fie suficient de mare încât să suporte animația fără să își piardă detaliile.

În anumite zone am folosit și tehnologie generativă, ca să construiesc sau să completez elemente complexe și ca să pot lega zone care, în forma lor inițială, nu se îmbinau natural.

Dar tehnologia nu a construit imaginea în locul meu. A fost folosită acolo unde era nevoie să rezolve o problemă de producție și să ducă ideea până la forma finală.

Conceptul inițial prevedea o experiență mai bogată decât cea care a ajuns în implementarea finală. Mișcarea fiecărui plan fusese gândită separat: viteze diferite, deplasări verticale, elemente care intră și ies din cadru, iar planurile depărtate se mișcau vizibil mai lent decât cele apropiate.

În versiunea finală a site-ului, o parte dintre aceste mișcări nu au mai fost implementate în forma în care au fost proiectate.

Pentru portofoliu am refăcut experiența pornind de la conceptul original. Nu ca să schimb ceea ce a fost livrat, ci ca să pot arăta lucrarea așa cum a fost gândită.

Panorama se deplasează lateral cu degetul, cu trackpadul sau cu mausul și se fixează pe fiecare ecran. Textele sunt cele reale, iar tipografia și culorile păstrează identitatea brandului.

Astfel poți vedea nu doar rezultatul grafic, ci și ideea din spatele lui: cum se comportă cele cinci planuri, cum se schimbă perspectiva și cum o imagine foarte lată poate deveni o experiență atunci când e construită pentru mișcare.

De multe ori, un hero este tratat ca un loc care trebuie umplut: o fotografie, un titlu, un buton și gata.

Dar primul ecran al unui site este primul contact cu brandul. Înainte ca omul să citească ce faci, înainte să apese un buton și înainte să ajungă la următoarea secțiune, deja și-a format o impresie.

De aceea, pentru acest proiect nu am pornit de la întrebarea „ce imagine punem în hero?”, ci de la „ce vrem să simtă și să înțeleagă omul înainte să citească?”.

Răspunsul a fost o călătorie. O stradă. O țară. Un traseu de la răsărit la apus. Cinci planuri care nu se mișcă la fel. Și o panoramă care nu putea fi găsită într-o bancă de imagini.